De la început cu SPOR: au cumpărat o casă bătrânească și s-au mutat dintr-o cameră în alta până au reușit să o renoveze
Articol scris de: Policolor
Născută în Sibiu și plecată la Cluj pentru câțiva ani, Izabelle a realizat, în 2020, că viața de oraș și zarva urbană nu-i priesc. A răsărit în ea dorința de a se muta la țară, iar în 2020, în pandemie, a început să caute împreună cu prietenul ei, Alex, o casă a lor. Așa au ajuns ca, în august 2021, să o ia de la început și să se mute undeva la câțiva kilometri de Mediaș. Și așa a început aventura lor, una presărată cu multe peripeții și provocări.
Acest articol face parte din campania „De la început cu Spor’’, prin care încercăm, alături de Policolor și SPOR, să aflăm ce îi face pe oameni să lase orașul în urmă și să se mute la țară.
Pentru că munca la corporația la care lucrează putea fi făcută de acasă, a realizat că nu are rost să se mai agațe de un stil de viață care nu i se potrivește. „Mi-am dat seama că nu este pentru mine genul ăla de viață și că am nevoie de spațiu, de liniște și pace, să pot să îmi las mintea să zburde pe partea creativă, nu pe ce task-uri am de îndeplinit constant”, povestește ea.
Așa că, o perioadă, și-a petrecut weekendurile „fugind” din Cluj, în căutări și vizionări în zona Sibiului. „Luam satele la rând. Foarte dezamăgiți de oferte și în special de prețul caselor, care aproape stăteau să cadă pe tine, într-un moment de slăbiciune am și vrut să renunțăm și să ne luăm apartament”, își amintește Izabelle.
În entuziasmul de nou început, nu au realizat ce înseamnă cu adevărat procesul de renovare a unei case bătrânești.
În entuziasmul de nou început, nu au realizat ce înseamnă cu adevărat procesul de renovare a unei case bătrânești Norocul lor a fost că mai aveau deja un weekend programat de vizionări, care a fost cu noroc. Așa au găsit casa lor în Copșa Mică un oraș cu aspect rural, cu nici 6000 locuitori, aflat la șapte kilometri de Mediaș și 40 kilometri de Sibiu. Se potrivea cu cerințele lor, deci a fost dragoste la prima vedere.
Mai exact, este o casă pe un singur nivel, cu o suprafață de 75 metri pătrați. Are living, un dormitor, o bucătărie spațioasă, o cămară și o baie. A fost suficient pentru ei doi, iepurașul lor Bobi, motanul Mitică și pisica Milky. Cel puțin la început, deși în prezent au planuri să mai construiască un living, pentru ca cel deja existent să devină dormitor. Și au mai adăugat și câțiva membri familiei, adică doi motani, Milo și Mojo, și cățelușa Mia, pe care au găsit-o pe un câmp.
Terenul are aproximativ 720 metri pătrați.
Izabelle a decis să folosească grădina din spatele casei pentru plantarea diverselor legume
Terenul din jurul casei are aproximativ 720 metri pătrați. „În curte se mai află și un garaj, în spatele terenului am amenajat grădina de legume pentru că este foarte însorit și mai către casă este curtea”, explică Izabelle. L-au îndreptat, au început construcția unei terase și au făcut și un catio pentru pisici, adică un spațiu îngrădit în care ele să poată petrece timp afară, însă fără riscul să le „scape” prin vecini.
„Eu m-am ocupat de partea de grădină și am pus câte un pic din toate, cu emoții și mereu cu cărțile după mine, pentru că nu știu absolut nimic de grădinărit, dar vedem ce o să iasă”, spune Izabelle.
Nu s-au așteptat la toate peripețiile care au venit la pachet cu procesul de renovare a unei case bătrânești. Atunci când au încercat să scoată tocul unei uși, pentru a o schimba, a căzut jumătate de perete cu tot cu el. „În entuziasmul și naivitatea noastră, casa estetic nu arăta atât de jalnic, deci nu ne așteptam să avem așa multe provocări”, povestește ea.
„La o casă bătrânească, nu o să iasă niciodată calculele la fel ca cele așternute pe foaie”
La început au crezut că vor trebuie doar să văruiască pereții.
Pe parcurs și-au dat seama că e nevoie să reconstruiască pereți.
Cu toate astea, au descoperit că existau infiltrații de apă, iar fiindcă pereții erau izolați la interior, a fost nevoie să-i decoperteze până la cărămidă, să-i lase să se usuce și să-i refacă. Planul inițial era să renoveze numai baia și bucătăria – își calculaseră că trebuie doar să vopsească și să cumpere mobilier. „La o casă bătrânească, nu o să iasă niciodată calculele la fel ca cele așternute pe foaie”, asta e concluzia pe care o trage acum, la aproape un an de la mutare.
Până la urmă, au ajuns să schimbe absolut totul în casă, de la instalații, la parchet, uși și ferestre. „Pentru că bugetul nostru era alocat pentru cu totul și cu totul alte renovări, la un moment dat s-a terminat și a trebuit să renunțăm la a mai chema muncitori”, își amintește Izabella. Norocul lor a fost că Alex se pricepea la câte puțin din toate și nici ea nu s-a lăsat intimidată.b
La baie au înlocuit absolut tot, de la ceramică la obiectele sanitare.
O altă surpriză a fost lipsa canalizării. Deși proprietarii anteriori le spuseseră că aceasta există, au descoperit că era doar o improvizație, așa că au montat o fosă septică. În ceea ce privește celelalte utilități, erau deja conectați la gaze, la electricitate. Au preferat să nu se racordeze la rețeaua de apă din cauza funcționării defectuoase și a apei murdare. S-au rezumat la fântână, din care trag apa în casă cu un hidrofor, și au montat și un dedurizator. „Acum tot încercăm să punem la cale un sistem de panouri fotovoltaice”, adaugă Izabelle.
Fiecare a făcut câte ceva și așa au economisit banii de manoperă
Ei s-au mutat în casă în august 2021, de ziua lui Alex, iar șantierul a fost finalizat în decembrie. Lucrările în sine au durat aproximativ trei luni și jumătate, în care au muncit amândoi la câte ceva. „Alex a făcut și pe electrician, și pe instalator, și pe salahor. Eu în urma lui, ba mai șlefuiam un perete, ba mai dădeam cu o lavabilă, din astea mai lejere”, își amintește ea. Se mutau dintr-o cameră în alta pe măsură ce terminau, toate în timp ce muncea fiecare, în paralel, pentru propriul job.
Bucătăria era demodată, iar Izabelle și-a dorit să o reamenajeze pe gustul ei, fiind pasionată de design de interior.
Au înlocuit ceramica și mobilierul și i-au dat un look mai actual.
Au ales un mobilier în nuanțe de albastru și finisaje neutre.
Calculele făcute pentru totalul investit s-au oprit undeva la 21.000 euro inițial, bani pe care îi aveau puși deoparte din vânzarea unei mașini, alți bani împrumutați printr-un credit, iar alții primiți de la părinți. Între timp, suma s-a ridicat la 26.000 euro, fiindcă au mai făcut pe parcurs câte ceva, investind din salariile lunare. Și încă nu e gata.
„Mai avem detalii prin casă de pus la punct, anumite piese de mobilier de adăugat”, spune Izabelle.
Nici la exterior nu au reușit încă să facă mai nimic și nici nu plănuiesc lucrări în viitorul apropiat, căci momentan se concentrează pe curte și grădină.Viața la sat i-a dat Izabellei ocazia să-și pună în aplicare ideile
Adaptarea la viața satului este încă un proces în desfășurare pentru Izabelle și Alex. Cel puțin în ceea ce privește comunitatea, pentru că nu au apucat să socializeze foarte mult prin vecini. La alte capitole, însă, totul a mers ca uns. Izabellei i se pare că viața la oraș era mai plictisitoare, pentru că nu își petrecea timpul prin cluburi sau baruri înainte. „Preferam mereu să ies în natură, acum o am în curte, sau la puțin de mers, având pădurea aproape”, povestește. Iar asta nu e singura parte bună.
Una dintre pasiunile ei este designul interior – ba chiar a și terminat cursuri în domeniu, dar și cursuri de handmade, două lucruri strâns legate. Acum face decorațiuni din macrame, hobby pe care și-ar dori să-l și transforme în job la un moment dat. Și, mai mult decât atât, orice idee îi năzare în cap, o poate pune în aplicare.
„Mereu am fost axată pe DIY și lucru manual, dar de multe ori, pentru anumite proiecte pe care voiam să le fac, nu prea îmi permitea spațiul, stând prin apartamente în chirie, nu aveam cum să mă apuc de șlefuit în dormitor”, explică ea. Acum trebuie doar să iasă în curte și poate lucra la orice proiect își dorește.
Tot albastru au ales și pentru dormitor, iar pereții i-au vopsit într-o nuanță vernil.
Livingul l-au amenajat simplu, dar confortabil.
Au inclus în el și un birou pentru lucrul de-acasă.
Per total, tot procesul a fost presărat cu peripeții. Cel mai mult le-au pus probleme așteptările nerealiste pe care le aveau înainte despre dificultatea renovării unei case vechi. Pe parcurs au început să se mai strice unele lucruri și să apară noi probleme de rezolvat. „Așa am început și eu să mai renunț la perfecționism, bine nu din propria dorință, dar dacă nu făceam asta, nu mai terminam niciodată casa”, spune Izabelle.
I-a luat prin surprindere și imaginea reală a satului românesc, pentru că își închipuiau complet altceva. „Nu am auzit un cocoș de când ne-am mutat aici. Oamenii, cel puțin cei din împrejurimi nu prea au animale, în afară de câini și pisici”, se plânge ea. Și-ar fi dorit să găsească un sat mai ancorat în tradiție, mai puțin orășenesc, dar realitatea este că a găsit un loc cu multe animale abandonate și o lipsă de interes pentru sterilizarea lor.
Sfatul ei pentru oricine vrea să lase orașul în urmă pentru a se muta la sat este să încerci să îți dai seama dacă asta e ce vrei cu adevărat. Pentru că viața la țară vine la pachet cu multă muncă, nu numai în timpul renovării casei, ci și apoi. Cu toate astea, îndemnul ei este să lași frica deoparte și să nu te ghidezi după toate minusurile pe care s-ar putea să le întâlnești în comentarii pe grupuri de Facebook sau chiar să ți le imaginezi tu.
„Schimbarea e una destul de mare și atunci creierul va încerca să îți pună piedici la orice pas”, concluzionează Izabelle.