Skip to main content
Prima pagină / De la început cu SPOR - Alexandra si Ahmet

De la început cu SPOR – Alexandra si Ahmet

Press release 05.09.2022

Articol scris de: Policolor

Alexandra și Ahmed au refăcut o casă din chirpici cu o priveliște superbă deasupra dealurilor Buzăului

Bucureșteancă la origine, Alexandra Mihale recunoaște că a pierdut legătura cu țara, însă s-a îndrăgostit la prima vizită de un sat din Plaiul Bâscilor, Buzău, după ce un prieten pasionat de plimbări cu motocicleta a descoperit locul într-una din călătoriile lui și a decis să se stabilească acolo. I-a împărtășit experiența și a invitat-o alături de soțul ei, Ahmed, să exploreze împrejurimile.

Așa a început povestea Alexandrei și a lui Ahmed, în 2019:

„Mi-aduc aminte că era un noiembrie destul de mohorât, dar chiar dacă era vremea urâtă am putut să apreciem frumusețea zonei. Și ne-am hotărât să facem din asta a doua casă”, spune Alexandra.

Priveliștea de deasupra dealurilor, vederea către pădure, întinderea enormă de natură care se desfășoară în zare – au fost catalizatorii deciziei de relocare, chiar și în ciuda vremii neprielnice care i-a speriat la început. Așa că au decis să cumpere acolo o casă și au urmat trei ani de muncă pentru ei, la capătul cărora încă nu știu dacă lucrările la casă vor fi complet gata în următoarea perioadă. De un lucru sunt, însă, siguri: le aduce multă bucurie.

Lucru despre care ne-au povestit în detaliu în cadrul campaniei „De la început cu SPOR”, în care încercăm să aflăm, alături de Lovedeco.ro, ce îi face pe orășeni să se retragă la sat.

„Când am văzut concursul de la SPOR m-am entuziasmat, pentru că ne-am gândit că poate povestea noastră o să inspire și pe alții”, explică Ahmed.

La început, nu știau să facă prea multe cu mâinile lor, așa cum se obișnuiește în lumea satului. Ea lucra la o companie de comunicare strategică, el în cinematografie. Acomodarea s-a făcut treptat și nu fără dificultăți, însă au ajuns să învețe câte puțin din toate și să reușească să aducă lucrurile în forma dorită. Nu le-a lipsit, bineînțeles, sprijinul celor apropiați și comunitatea care le-a primit avântul cu brațele deschise.

„Am fost foarte bine primiți de comunitate, ne-am înțeles bine din prima zi , povestește Ahmed, care își amintește că a găsit satul aproape abandonat.

Localnicii rămași sunt în vârstă și chiar s-au bucurat când au văzut că zona prinde din nou viață. Mai ales că, în cei trei ani de când au găsit Ahmed și Alexandra locul, și-au mai adus și alți prieteni, iar între timp cam șapte dintre casele din sat au ajuns să fie ale cunoscuților.

Casa pe care au achiziționat-o nu era în cea mai bună condiție. O gospodărie veche de 80 de ani, construită în jurul anilor 1940 în stilul specific zonei, poate chiar cu o mică lipsă despre care Alexandra povestește cu umor, a fost prima provocare în procesul relocării și poate cea mai anevoioasă dintre toate. „Erau anumite grinzi putrezite, pereții coșcoviți, planșeul era din pământ practic și erau galerii de șobolani”, spune Ahmed. Își doreau ceva diferit pentru casa lor, ceva care să-i inspire și să le amintească de decizia importantă pe care au luat-o: să tencuiască așa cum se făcea odată, cu balegă, paie și pământ – pe scurt, chirpici. Doar că nu mai există oameni specializați în așa ceva, așa că au improvizat. Internetul a fost cel mai bun prieten, iar DIY-ul le-a sărit în ajutor. Adică s-au ocupat cu mâinile lor de amenajarea interioară și niciun obiect nu a fost lăsat așa cum era. Le personalizează cu mâinile lor, iar multe dintre decorațiuni sunt improvizate, proiecte do-it-yourself la care au lucrat pe parcursul anilor pentru a-și face cuibul cozy.

Sătenii au fost impresionați de amprenta pe care Alexandra și Ahmed și-au pus-o asupra locului, fără să-i schimbe în vreun fel autenticitatea, iar hambarul – recondiționat și regândit ca spațiu de lucru și de relaxare – a atras în mod evident toată atenția. Hambar în care și-au amenajat dormitorul lor, o bucătărie mică, iar în pod, o zonă de relaxare, pe care ea o numește birou, dar care e numai bună de pierdut vara în hamac, la umbră și răcoare.

Iar grădina e material de studiu pentru Alexandra, fiind studentă la Peisagistică. Fiindcă are tot terenul din jurul casei la dispoziție, de aproximativ 1000 metri pătrați, a început să experimenteze și cu permacultură, cu flori, cu plante aromatice și chiar legume. Au făcut multe lucrări de îmbunătățire pentru ajunge la forma în care este acum, în cei trei ani.

E mult de muncă, însă e o muncă pe care o fac cu drag, chiar și atunci când apar provocări, greutăți sau probleme care nu au găsit, încă, soluții. Momentan nu au apă curentă, deși lucrează intens la acest aspect, și nici gaze, însă nu consideră asta un capăt de țară. Electricitatea le oferă un nivel de confort, însă plănuiesc să construiască sobe noi, cele vechi nemaifiind funcționale.

La finalul zilei, casa din Plaiul Bâscilor la care se întorc weekend de weekend e o sursă de bucurie care le stimulează în permanență creativitatea. Puteți urmări povestea lor pe scurt, surprinsă de echipa Lovedeco, în video-ul de mai jos.